facebook_pixel
Fără Rușine

Cum am căpătat programul “rușine” și cum scăpăm de el

 

Când eram copil, mama era adesea îngrijorată de faptul că ar putea să vină cineva în vizită și noi să nu avem ordine și curățenie. Îmi spunea că i-ar fi rușine. Am auzit-o apoi și în multe alte situații “n-aș putea să fac X, mi-ar fi rușine”.

Amintindu-mi de mama, mi-am dat seama că multe alte persoane au primit ca și ea programul “rușine” în educația lor. Iar asta le împiedică să facă lucruri necesare și vitale cum ar fi să meargă la un psihoterapeut dacă au probleme emoționale, mentale sau relaționale, la medic dacă au o problemă medicală sau la un nutriționist dacă vor să scape de kilogramele în plus. Sau să apeleze la serviciile unui consultant în organizarea casei pentru că le-ar fi prea rușine să-și expună dezordinea și surplusul de obiecte din casă în fața unui străin.

Pentru aceste femei și pentru oricine se confruntă cu programul “rușine” am scris aceste rânduri. Așa că fără alte introduceri, hai să vorbim despre “rușine”, fără rușine.

Dacă aș avea puteri supranaturale și aș putea să elimin un element din educația copiilor acela ar fi “rușinea”.

Să faci pe cineva “de rușine” pentru că a făcut ceva greșit este unul dintre cele mai ineficiente și dăunătoare moduri de a educa pe cineva.

Cu toate astea trăim într-o cultură a “rușinii”. Când am fost mici ni s-au repetat fraze ca:

“Uite cum te-ai murdărit pe haine, să-ți fie rușine!”

“Ai grijă cum te porți când mergem în vizită, nu vreau să mă faci de rușine”,

“Fă-ți curat în cameră, cum poți să stai în cocina asta, chiar nu ai pic de rușine?”,

“Vezi că avem musafiri, să nu faci dezordine că mă faci de rușine.”

Părinții noștri erau bine intenționați și din păcate nu au știut mai bine de atât. Practic au aplicat aceleași programe pe care le-au primit la rândul lor când erau copii.

De ce nu funcționează “rușinea” pentru a corecta un comportament nedorit?

Problema cu rușinea este că mută atenția dinspre rezolvarea problemei pe umilirea celui care a “greșit”.

Cel care este “făcut de rușine” nu mai poate gândi clar, nu mai poate căuta soluții. Cele mai probabile reacții sunt de autodevalorizare “chiar nu sunt în stare să-mi păstrez hainele curate, sunt o fetiță rea/un băiat rău” și/sau de resentiment și răzbunare: “atunci data viitoare o să mă murdăresc și mai tare, să te văd atunci ce o să mai faci”.

O soluție mult mai bună pentru un copil care și-a murdărit hainele ar putea fi: “te-ai murdărit pe haine la joacă, când ajungem acasă te rog să faci duș și să te schimbi cu unele curate”.

 

Rușinea la școală, la muncă sau la medic

Acest program al rușinii continuă apoi la școală când ne simțim rușinați dacă luăm o notă proastă la un test. Sau dacă ni se pune o întrebare la care dăm un răspuns greșit, iar colegii râd de noi sau profesorul ne ridiculizează.
Din păcate chiar și la maturitate, în multe locuri de muncă, există încă șefi care se comportă ca niște tirani și își umilesc și rușinează subordonații. Având deja un program al rușinii instalat din fragedă pruncie este nevoie de mari eforturi pentru a-l conștientiza și a ne elibera.

Aceeași rușine prost înțeleasă face ca multe persoane să nu ajungă la doctor decât atunci când este poate prea târziu.
Sau multe persoane rămân în relații abuzive pentru că le este rușine să spună adevărul despre relația lor.

Cum ieșim din capcana rușinii?

Rușinea ne deconectează și ne ține prizonierii situației care ne cauzează suferință.

Conectarea cu o persoană de încredere și scoaterea la lumină a celor mai “rușinoase” aspecte ale noastre, într-un spațiu de compasiune, susținere și confidențialitate este cea mai bună și rapidă metodă de a ne vindeca, de a găsi soluții și de a le pune în practică.
Fie că este vorba de o problemă medicală, emoțională, relațională sau de haosul din casa ta, există cel puțin o persoană care te poate ajuta să o rezolvi. Fie că vorbești cu un prieten apropiat despre care știi că este 100% de partea ta, fie că apelezi la un specialist, terapeut, coach, medic, lasă rușinea la o parte și cere ajutor atunci când ai nevoie.

Meriți să fii sănătoasă, să crești, să înveți din greșelile tale și nu să rămâi blocată în ele din cauza unui cuvânt numit “rușine”. 

 

Te îmbrățișez cu drag,

Raluca

 

P.S. Dacă ai greșit față de cineva și te simți rușinată, evident că cea mai bună cale este să-ți ceri scuze și să faci ceva ca să îndrepți situația. Dar atunci când rușinea te împiedică să faci lucruri necesare și sănătoase pentru tine amintește-ți că e doar un program pe care l-ai primit când erai copil și că poți să ieși din el. E suficient să ceri ajutor cuiva în care ai 100% încredere. 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *