facebook_pixel
Aruncă Obiectele Inutile

De ce ne e greu să aruncăm obiectele inutile? Și trei remedii pentru asta.

Ai încercat de atâtea ori până acum să-ți faci curat în casă și tot încărcată ți se pare este.

Ți-ai spus că nu mai aduni lucruri “de azi înainte” și totuși puloverul ăla de lână, împodobit cu un ren cu nasul roșu de catifea, primit cadou de la mătușa Crăciunul trecut, e tot în șifonier. 

Deși nu l-ai purtat. NICIODATĂ.

De ce ne așa de greu să aruncăm obiecte care ne aparțin și ce putem face în privința asta?

Din experiența mea de fost “hârciog” (așa numesc eu persoanele care tot adună lucruri, nu știu dacă așa face hârciogul în căsuța lui 🙂 principalele obstacole sunt:

Nevoia de siguranțăobiectele acumulate ne dau o falsă senzație de siguranță

Exemplu cel mai evident este “casa depozit”, în cazul extrem al persoanelor, de cele mai multe ori în vârstă, care trăiesc în case pline ochi de mobilă, tablouri, haine, aparatură electronică ieșită din uz și tot felul de alte obiecte de care nu mai au nevoie

Atașamentul emoțional de anumite experiențe din trecut – creăm o legătură între un anumit obiect și o persoană sau o experiență, și avem impresia că dacă renunțăm la acel obiect pierdem legătura cu persoana sau experiența.

Sau dacă e vorba de un cadou avem impresia că persoana care ni l-a dăruit s-ar supăra dacă ar afla că nu am păstrat acel obiect.

Frica “dacă o să am nevoie la un moment dat de acest obiect?” – de cele mai multe ori, dacă nu ai folosit obiectul respectiv în ultimele luni sau poate ani, cu siguranță nu vei avea nevoie de el prea curând.

Iar dacă se întâmplă, extrem de rar, să ai nevoie din nou de ceva pe care l-ai donat sau aruncat, e foarte simplu să-l cumperi.

Sugestii pentru a scăpa de surplusul din dulapuri și din casă

#1 Amintește-ți de criteriul folosit de Marie Kondo – “Îți aduce bucurie?” (citește aici mai multe despre Metoda KonMari)

În cazul unui obiect de îmbrăcăminte pe care nu-l mai porți dar de care ți-e greu să te desparți poți să procedezi astfel: Adu-ți aminte cum a apărut această haină în viața ta. Ai cumpărat-o? Ai primit-o cadou?

2. Dacă ai cumpărat o haină pe care nu ai purtat-o niciodată

și în magazin ți-a plăcut dar acasă ți-ai dat seama că nu ți se potrivește, atunci mulțumește-i obiectului pentru bucuria pe care ți-a creat-o la un moment dat și pentru lecția pe care ți-a oferit-o apoi, prin care ai învățat ce haine nu ți se potrivesc de fapt.

Marie Kondo compară hainele cu oamenii: nu o să devii prietenă cu fiecare persoană pe care o cunoști, unele persoane intră în viața ta pentru o perioadă foarte scurtă, cu unele te înțelegi foarte bine cu altele ai relații mai dificile.

Dacă ești deschisă, poți învăța ceva de la fiecare persoană.

La fel e și cu obiectele de îmbrăcăminte, nu toate hainele cu care te întâlnești sunt menite să rămână cu tine pe termen lung.

#3 Dacă ai primit cadou un obiect pe care nu l-ai folosit niciodată

atunci mulțumește-i în gând persoanei care ți l-a dăruit și apoi desparte-te cu recunoștință de acel obiect.

Fii conștientă că nu strici relația cu acea persoană dacă nu păstrezi cadoul.

Scopul unui cadou este să aducă bucurie destinatarului.

Dacă un obiect, fie el de îmbrăcăminte sau de prin casă, nu-ți aduce bucurie, atunci nu are ce să caute în viața ta.

În plus, cu siguranță există cineva pentru care acel obiect este potrivit, iar atâta timp cât nu îl eliberezi nu-și poate găsi destinatarul pe care să-l facă fericit.

Amintește-ți zicala: “the things you own, own you”, în traducere liberă, “devii sclavul obiectelor pe care le deții”.

Aparent, cu cât avem mai multe obiecte suntem mai în siguranță. În realitate, cu cât avem mai multe obiecte cu atât suntem mai legați și împovărați de ele.

Exercițiu de conștientizare a surplusului din casă și din minte

Ca să îți dai seama de cât de mult spațiu mental ocupi cu lucrurile de care nu mai ai nevoie, gândește-te acum la unul dintre obiectele tale de îmbrăcăminte, o pereche de blugi de exemplu.

Acum gândește-te dacă ar trebui să trimiți pe cineva la tine acasă să caute acea pereche de blugi ce indicații i-ai da?

Un exemplu ar fi: “Deschide șifonierul din dormitor, ușa din dreapta, raftul al doilea de sus în jos.”

Dacă la tine în șifonier lucrurile sunt aruncate unele peste altele la întâmplare atunci nu vei putea să dai aceste indicații. Iar mintea ta va încerca să găsească perechea de blugi fără succes.

Asta înseamnă energie mentală rispită din cauza dezordinii.

Acum, dacă ai 2-3 perechi de blugi, mintea ta va rezerva câte un “sertar” pentru fiecare. Dacă ai 20 de perechi, va încerca să facă același lucru.

Dar merită să ocupi 20 de “sloturi” mentale pentru niște haine?

Acum poate o să-mi spui că nu e adevărat, tu nu stai să te gândești la cele 20 de perechi de blugi când ești la birou.

Așa e, nu te gândești conștient. Dar dacă faci exercițiul de mai sus, o să vezi că o să-ți amintești de fiecare dintre ele.

Deci la nivel sub-conștient, mintea ta reține aceste informații fie că vrei, fie că nu vrei.

Cât timp e în posesia ta un obiect are rezervat un “sertăraș” mental.

Acesta este unul dintre motivele pentru care te simți mai bine, ai mai multă energie și claritate mentală după ce donezi sau arunci obiecte pe care nu le foloseai.

Am început să arunc sau să donez din obiectele și hainele mele de acum câțiva ani.

La început mi-a fost mai greu. Treptat am început să simt beneficiile și acum continui să-mi îmbunătățesc abilitățile de a-mi menține un spațiu curat și liber de obiecte inutile.

Încă mai am de lucru până să ajung la nivelul de minimalism pe care mi-l doresc, dar sunt pe calea cea bună.

Ceea ce îți doresc și ție.

Te îmbrățișez cu drag, 

Raluca

P.S. Am încercat să găsesc un cuvânt românesc echivalent cu englezescul “declutter” și se pare că nu există încă. “Declutter” înseamnă nu doar să faci ordine și curățenie ci și să arunci obiectele de care nu mai ai nevoie. Asta spune multe despre cultura și mentalul românești. Hai să inventăm rapid unul, că avem mare nevoie!

P.P.S. Înscrie-te mai jos ca să-ți descarci “Cele 4 Principii ale Metodei KonMari” și să fii la curent cu cele mai noi articole despre cum să creezi spațiu în garderoba, casa și mintea ta! 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *